RSS Feed

Tag Archives: finala

Eurovision, selecția națională

Posted on

În seara asta am zis că mă uit și eu la finala selecției naționale pentru concursul Eurovision, ca și așa nu am facut-o niciodată. Ce-am văzut mi s-a părut o glumă proastă la adresa muzicii românești (asta dacă trecem peste replicile penibile ale prezentatorilor). Dacă ar fi să fac un review al pieselor de la concursu’ ăsta, el ar suna cam așa:
1. Piesa trupei Casa Presei (a.k.a Turcescu & compania) – piesa asta nu aș putea vreodată să o iau în serios. Nu după ce l-am văzut pe Badea făcând mișto de ea, îmi pare rău… Mă așteptam, totuși, să apară Băse în platou și să facă un pic de balet. Așa, de susținere. Păi ce, numai Robert să danseze după cum îi cântă Băse? :p
2. Narcis Ianău – are o voce incredibilă, dar are o piesă pe care-ți vine să îți baț copiii. Pe mine mă sperie!
3. M-a speriat atât de tare piesa lui Narcis, că am și uitat cine a cântat după el…. Ah, da! Era trupa Freestay care nu a cântat rău. Ok, dar nu memorabili.
4. Elena Cârstea – Oh, Doamne Dumnezeule!!!! Aveam impresia că o gâtuie cineva în timp ce cântă.
5. Luminița Anghel – cea mai bună piesă din concurs. Femeia a cântat bine, iar piesa mă duce cu gândul la un film muzical. Mi se pare că nu e genul acela de piesă specifică Eurovisionului, ceea ce super ok din punctul meu de vedere.
6. Ovidiu Anton – o piesă pe care mă așteptam să apară un spiriduș irlandez care să îmi împrăștie bănuți și trifoi prin casă. În afară de asta, nici bună, nici rea.
7. Cezar – deși mi-a plăcut mult de el cu alte ocazii,  acum a venit cu o pisă pe care mi-am dat palme în oglindă. La fel ca și Narcis, voce bună, piesă oarecum penibilă. Păcat…
8. Cristian Prăjescu – un băiețaș de care nu am mai auzit până acum, dar care nu cântă rău. Din păcate nu văd cum ar putea lua el un loc decent la Eurovisionul din Suedia.
9. Electric Fence – un ritm care iese în evidență. Nu e rău, mai ales dacă ar face și un spectacol scenic ca lumea, țopăiala nu e suficientă.
10. Al Mike ft. Renee Santana – nu am înțeles ce caută adunătura aia de băieți care cântă fals în spatele acestei Renee? Mă întreb dacă ei s-au auzit cântând vreodată…
11.Tudor Turcu – fără îndoială, un tip talentat, nu e ușor să cânți și să desenezi în același timp. O idee mișto care cred că ar prinde foarte bine la „concursul mare”.
12. Andrei Leonte – draguța piesa! Dar dacă mă întrebați pe mine, tipa din backing vocals nu doar că il acoperă la refren, ci suna și ca naiba, cel puțin varianta live. Dar băiatul nu cântă rau, zic.

Nu prea am ce să spun în concluzie. Sunt fix 2 melodii care nu mi-ar fi chiar rușine să ne reprezinte în Suedia, dar la cum merg voturile, cred că am să schimb postul…

%d blogeri au apreciat asta: